STARE WAZE

Waze prezentată într-un reportaj realizat de Digi24

Postul de televiziune Digi24 a prezentat recent într-un reportaj denumit „Telefonul, cel mai bun prieten al șoferului” câteva aplicații utile șoferilor, printre care Waze:

Telefonul inteligent îi poate feri pe şoferi de gropi şi de aglomeraţie. În plus, există aplicaţii care îi ajută să găsească şi un loc de parcare. Aşa că nu e de mirare că zeci de mii de şoferi folosesc deja astfel de ajutoare, iar numărul lor creşte de la o zi la alta. Există chiar aplicaţii care îi premiază pe cei care conduc responsabil.

Aşa arată aplicaţia care le permite şoferilor se descurce mai uşor în trafic. 150.000 o folosesc în toată ţara. Zece mii dintre ei sunt în Capitală.

Paul Dorneanu, reprezentant dezvolator aplicaţie pentru şoferi: Ne oferă o gamă destul de largă de notificări din trafic: drum aglomerat, rapoarte de poliţie, drum în lucru, gropi pe drum, care sunt foarte apreciate de utilizatori. Pe acest segment de drum unde eram noi mai devreme s-a mers cu 3 km la oră.

Adică pe Şoseaua Cotroceni, unde în fiecare zi şoferii pierd zeci de minute la orele de vârf. Şoferii află în timp real nu doar cum se circulă, ci şi unde se află cea mai apropiată benzinărie şi cât costă carburantul. Informaţiile culese de şoferi în trafic ar putea veni cât de curând şi în ajutorul Companiei de Drumuri şi a poliţiştilor de la rutieră. Ei ar putea astfel să ia mult mai rapid decizii cum ar fi închiderea unui drum din cauza zăpezii, spre exemplu.

Erată: Postul de televiziune Digi24 a menționat că Paul Dorneanu este reprezentantul dezvoltatorului aplicației (Waze – denumire nemenționată). Titulatura corectă este de Community Manger, Paul Dorneanu fiind coordonatorul (și reprezentantul) Comunității Waze România. Ca și ceilalți utilizatori și editori de hărți ai Waze, aceste titulaturi sunt atribuite de Waze (care este deținută din 2003 de companie Google Inc.) pe baza activității utilizatorilor și implicării acestora, nefiind angajați ai Waze sau remunerați în vreun fel pentru munca depusă de aceștia.

Vezi de asemenea

Înregistrarea emisiunii Morning ZU de la Radio ZU din 4 iunie 2014

Realizatorii emisiunii Morning ZU, Mihai Morar și Daniel Buzdugan, au prezentat, în dimineața zilei de …