STARE WAZE

Nou în Waze pe România: Avertizări pentru pornirea luminilor de întâlnire

Comunitatea Waze România anunță că a implementat, în premieră pe Europa, avertizările pentru pornirea luminilor de întâlnire conform legislației în vigoare.  Acest memento mai este disponibil, până la acest moment, în următoarele țări din lume: Paraguay, Chile, Peru, Argentina și Columbia. Considerăm că reaminitirea utilizatorilor Waze în vederea pornirii luminilor de întâlnire poate duce la scăderea numărului de accidente rutiere.

Mementoul de avertizare în vederea pornirii luminilor de întâlnire apare înainte de a intra pe un drum marcat de comunitate ca având obligatorii utilizarea luminilor de întâlnire.

Astfel, în codul rutier, la secțiunea „Reguli pentru circulatia vehiculelor”, capitolul 2  Mijloacele de avertizare folosite de conducatorii de vehicule:

Art 44, alin (2): În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligați sa folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire.

Subliniem că legea nu precizează ca această obligație este doar în afara localităților, ci și în interiorul acestora, dacă drumul este unul marcat ca fiind național european (E).

Menționăm că luminile de mers pe timp de zi (DRL – Daytime Running Lights) cu care sunt dotate mașinile din fabrică sau montante ulterior pe vehicul, fie ele LED sau iluminat standard, SUNT acceptate ca fiind lumini de întâlnire***.

Desemenea rugăm șoferii să NU folosească luminile de ceață (proiectoarele de ceață, stopurile de ceață) ca și lumini de zi. Acestea sunt obligatorii de folosit, așa cum prevede legea, doar pe timp de ceață densă. Folosirea lor „în alte condiții decât pe ceață”  îți va aduce o amendă, dar cel mai important e că deranjează pe ceilalți participanți la trafic, mai ales pe timpul nopții, atât a proiectoarelor de ceață, dar mai ales a stopurilor de ceață.

Mementoul poate fi dezactivat din setările aplicației, în secțiunea Alerte pe drum.

***Note:

În legislația românească există denumirea de „lumini de întâlnire destinate circulației pe timp de zi”
http://www.rarom.ro/cs-uploads/listalegislatie.pdf

Ordinul MT 1566/2008 publicat în monitorul oficial nr. 892 din 29.12.2008 

DIRECTIVA 2008/89/CE A COMISIEI din 24 septembrie 2008 de modificare, în scopul adaptării sale la progresul tehnic, a Directivei 76/756/CEE a Consiliului referitoare la instalarea dispozitivelor de iluminat și de semnalizare luminoasă ale autovehiculelor și ale remorcilor acestora.

 

 

Vezi de asemenea

Noua versiune Waze 3.9.2 pentru iOS a sosit. Vezi ce aduce nou!

Noua versiune 3.9.2 a aplicației Waze pentru platforma iOS a sosit și aduce un Widget …